În situaţia în care vă schimbaţi domiciliul, strada pe care locuiţi îşi schimbă numele sau se face o renumerotare a imobilelor, trebuie să vă prezentaţi la Biroul de Evidenţă Informatizata a Persoanei pentru a vi se elibera o noua carte de identitate, care să cuprindă noile date.
Pașii ce trebuie urmați
Pentru obținerea cărții de identitate se parcurg următorii pași:
1. Depunerea actelor la sediul Biroului de Evidenţă Informatizată a Persoanei
Cererea tip, împreună cu actele necesare se depun personal la sediul Biroului de Evidență Informatizată a Persoanei.
Cererea se obţine de la ofiţerul de serviciu sau se descarcă de mai jos şi se listează pe o singură foaie A4, faţă-verso; se completează de titular şi se va semna în faţa lucrătorului de la ghişeu.
2. Ridicarea cărții de identitate
Cererile pentru eliberarea actelor de identitate se depun personal, iar cărţile de identitate se eliberează titularilor. În situaţia în care solicitantul nu se află în ţară, mandatarul va prezenta o procură specială pe care se află aplicată fotografia titularului, autentificată de misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României din statul în care se află solicitantul. În cuprinsul procurii este necesar să se regăsească referirea expresă la obiectul mandatului.
Termenul de eliberare a cărţii de identitate este de 15 - 30 zile de la data depunerii actelor cu posibilitatea prelungirii termenului cu încă 15 zile cu semnătura şefului serviciului.
Acte necesare
• cererea pentru eliberarea actului de identitate;
• actul de identitate şi cartea de alegător, dacă este cazul;
• certificatul de naştere, original şi copie;
• certificatul de căsătorie, dacă este cazul, original şi copie;
• hotărârea de divorţ, definitivă şi irevocabilă, după caz, original şi copie;
• certificatul de deces al soţului/soţiei decedat/decedate, în cazul soţului supravietuitor, original şi copie;
• certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, original şi copie;
• documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, original şi copie;
• chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate în valoare de 7 lei;
Dacă solicitantul nu este proprietarul imobilului, este necesară declaraţia scrisă a găzduitorului, aceasta se consemnează pe cererea pentru eliberarea actului de identitate, în prezenţa lucrătorului de evidenţă a persoanelor.
În situaţia în care găzduitorul nu se poate prezenta, la serviciul de evidenţă a persoanelor, declaraţia poate fi dată la notarul public, la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinatate ori în prezenţa poliţistului de la postul de poliţie, pentru mediu rural.
Dacă locuinţa nu aparţine solicitantului, titularul spaţiului de locuit va completa declaraţia de pe verso cererii pe care o va semna în faţa lucrătorului de la ghiseu.
În situaţia în care locuinţa are mai mulţi coproprietari între care nu s-a facut ieşirea din starea de indiviziune, este suficient acordul unuia dintre coproprietari.
Noul proprietar are nevoie şi de acordul uzufructuarului, o terţă persoană va avea nevoie numai de acordul uzufructuarului.
Dacă beneficiarii uzufructului viager sunt decedaţi, noul proprietar va prezenta şi certificatele de deces ale acestora.
Contravaloarea actelor de identitate se achită la Biroul Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei.