Primăria oraşului Negreşti, jud. Vaslui - Tel./Fax: 0235 457 679, Email: inforpnegresti@gmail.com
Modernizare drumuri în localitatea Glodeni, amenajare drumuri laterale, podeţe şi amenajarea şi consolidarea albiilor prin gabioane de protecţie
Manifestaţiile de "Ziua Eroilor" din data de 25 mai 2017
Festivalul internaţional al cântecului şi jocului popular pentru copii şi tineri "Cântec, joc şi voie bună", Negreşti, ediţia a IX-a, 5-6 august 2017

Dezbatere publică - Proiectul de hotărâre privind aprobarea P.U.Z.

În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003, privind transparența decizională în administrația publică, republicată, propunem spre dezbatere publică textul complet al PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.), aferent obiectivului „Construire spațiu comercial demisol, parter, amenajare platformă parcare, amplasare totem, amplasare reclame și reclame luminoase, amenajare acces auto și pietonal, împrejmuire”, teren situat în intravilanul orașului Negrești, județul Vaslui, strada Pieței, nr.4 și 4A, proiect de hotărâre ce urmează a fi supus spre aprobare Consiliului Local al orașului Negrești.

 

Proiectul de hotărâre a fost afișat la sediul propriu al Primăriei orașului Negrești din strada Nicolae Bălcescu, nr. 1, conform Procesului verbal nr. 1284/21.01.2019 și publicat pe site-ul Primăriei orașului Negrești – www.negresti.ro în data de 21.01.2019.

Cei interesați pot trimite în scris propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, cu privire la proiectul de act normativ, la sediul Primăriei orașului Negrești– Registratură, respectiv în format electronic pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea., până pe data de 01.02.2019.

Ședința publică în cadrul căreia va fi dezbătut proiectul de HCL sus-menționat va fi organizată în data de 05.02.2019, ora 15:00, în sala de ședință a Primăriei.

pdf DESCARCĂ Proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.Z (6.55 MB)

 

Societati comerciale ale CL Negresti

Plăți online

logo ghiseul ro 2

Acest nou serviciu vă permite plata online a taxelor și impozitelor locale. Citeste mai departe...

Galerie foto

Evenimente

No events

primaria orasului Negresti, judetul Vaslui

Red Green Blue Neutral

Pentru orice problemă legată de funcţionarea acestui site, vă rugăm să vă adresaţi Biroului de Relaţii cu Publicul la adresa: inforpnegresti@gmail.com. Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului site-ului Primăriei Negreşti se va face cu acordul Primăriei sau cu menţionarea sursei. Copyright @2017-2020 Primăria Oraşului Negreşti