Primăria oraşului Negreşti, jud. Vaslui - Tel./Fax: 0235 457 679, Email: inforpnegresti@gmail.com
Modernizare drumuri în localitatea Glodeni, amenajare drumuri laterale, podeţe şi amenajarea şi consolidarea albiilor prin gabioane de protecţie
Manifestaţiile de "Ziua Eroilor" din data de 25 mai 2017
Festivalul internaţional al cântecului şi jocului popular pentru copii şi tineri "Cântec, joc şi voie bună", Negreşti, ediţia a IX-a, 5-6 august 2017

Anunţ important pentru contribuabilii persoane fizice

Conform Hotărârii Consiliului Local Negreşti nr. 66/13.06.2017, contribuabilii PERSOANE FIZICE beneficiază de scutirea în proporţie de 100 % pentru majorările de întârziere aferente obligaţiilor de plată restante.

Pot beneficia de scutirile prevăzute în prezenta procedură, contribuabilii persoane fizice care au obligaţii fiscale restante şi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

  1. contribuabilul stinge integral, până la data depunerii cererii temeinic justificate, dar nu mai târziu de 30.11.2017, inclusiv, sub sancţiunea decăderii, obligaţiile bugetare certe, lichide şi exigibile, exclusiv majorările de întârziere care fac obiectul cererii de scutire;
  2. au achitat integral de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri până la data de 30.11.2017 sumele reprezentând amenzi exigibile, de orice fel, cu excepţia celor contestate pentru care, potrivit legii, executarea actului prin care s-a aplicat amenda este suspendată.
  3. contribuabilul să aibă depuse toate declaraţiile prevăzute de Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi toate obligaţiile de plată ca urmare declarării, sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege.

Pentru a beneficia de scutire, contribuabilul persoană fizică va depune o cerere temeinic justificată, până la data de 30.11.2017 inclusiv, sub sancţiunea decăderii, la registratura Primăriei oraşului Negreşti.

Cererea va fi însoţită de următoarele documente:

  • fotocopia/fotocopiile actelor de identitate a/ale proprietarilor;
  • fotocopia documentului de plată (dacă plata nu s-a efectuat la ghişeele Serviciului Impozite şi Taxe – primăria oraşului Negreşti);

*Fotocopiile vor fi conforme cu originalul. Conformitatea cu originalul a copiilor se efectuează de către contribuabil/plătitor prin înscrierea menţiunii „conform cu originalul” şi prin semnătura acestuia.

Model Cerere privind acordarea facilităţilor la plata obligaţiilor bugetare datorate de persoanele fizice

pdf Cerere (119 KB)  (format.pdf)
document Cerere (26 KB) (format .doc)
document Cerere (13 KB) (format .docx)

Societati comerciale ale CL Negresti

Plăți online

logo ghiseul ro 2

Acest nou serviciu vă permite plata online a taxelor și impozitelor locale. Citeste mai departe...

Galerie foto

Evenimente

No events

primaria orasului Negresti, judetul Vaslui

Red Green Blue Neutral

Pentru orice problemă legată de funcţionarea acestui site, vă rugăm să vă adresaţi Biroului de Relaţii cu Publicul la adresa: inforpnegresti@gmail.com. Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului site-ului Primăriei Negreşti se va face cu acordul Primăriei sau cu menţionarea sursei. Copyright @2017-2020 Primăria Oraşului Negreşti