Primaria si consiliul local Negresti

Switch to desktop Register Login

Tractor pentru clasa de mecanic agricol a Liceului Tehnologic "Nicolae Iorga" Negresti

În data de 28 mai a fost aprobată în ședința Consiliului Local rectificarea III a bugetului orașului Negrești pe anul 2020 prin care s-a alocat Liceului Tehnologic “Nicolae Iorga” din Negrești suma de 115 000 lei, în vederea achiziționării unui tractor rutier cu două locuri.

Tractorul ce urmează a fi achiziționat de liceu va fi folosit pentru funcționarea clasei de mecanic agricol, oferind elevilor posibilitatea de a efectua orele de conducere tractor și realizarea examenelor de obținere a permisului categoria TR.

Suma de 115 000 lei a venit ca sprijin din partea Consiliului Județean Vaslui, în urma solicitărilor venite din partea liceului și primăriei, aceasta fiind o completare a costului total de achiziție a tractorului, diferența urmând a fi asigurată din fondurile proprii ale liceului.

Pentru orice problemă legată de funcţionarea acestui site, vă rugăm să vă adresaţi Biroului de Relaţii cu Publicul la adresa: inforpnegresti@gmail.com. Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului site-ului Primăriei Negreşti se va face cu acordul Primăriei sau cu menţionarea sursei. Copyright @2017-2020 Primăria Oraşului Negreşti

Top Desktop version