Începând cu luna octombrie 2018, potrivit prevederilor Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale de pe raza unității administrativ-teritoriale Negrești care au nevoie de forță de munca din rândul beneficiarilor de ajutor social, pentru desfășurarea activităților sezoniere, se pot adresa primarului în scris, precizând activitatea ce urmează a fi desfășurată, numărul de lucrători solicitați și perioada de desfășurare a activității sezoniere.
Remunerarea activității desfășurate, norma de lucru, precum și alte obligații și îndatoriri se stabilesc prin negociere directă între beneficiarul de lucrări și persoana care prestează activitatea, în condițiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.